Sa presupunem pt o secunda ca nu cei pe care ii numiti naivi, sunt orbi si nu vad..

2 copii intr-o gara, dupa o zi de cersit:

“-Ai facut  ceva?

-Nu..tu?

-Nimic..

-Vai dar ce o sa mancam azi?!”

eu si Gabriel:

” -Mergi la scoala?

-Si cine sa stea cu astia mici? Ghiozdanul ala i l-am dat lu’ varu-mi-o, ca al lui s-a rupt, si daca el merge…

-De ce nu au grija parintii tai de fratii tai?

-Care parinti? Mama s-a recasatorit si a plecat, tata e la inchisoare, si daca nu-i aveam pe bunici, eram la casa de copii. I-ai vazut vreodata pe aia?

-Tatal tau de ce e la-nchisoare? Tu de unde ai cicatricea de langa ureche?

-De la tata. M-a lovit cu securea ca nu i-am dus bani sa beie. Era frig si n-am vrut sa ies la cersit. A chemat buna politia si l-au dus.. “ 

Inchisi in bilele noastre de otel, credem ca toti se prefac, ca rad de noi dupa ce ne indepartam, si ca au acasa mai  mult decat ce arata ca au pe strada.

Sigur ca-i avem in cealalta parte pe cei care chiar rad, care chiar beau si chiar fumeaza banii pe care i-am dat cu greu. Dar merita pedepsiti toti pt cei din urma? Tratati cu indiferenta unii vor fura, altii vor muri mai devreme decat ar trebui..la propriu sau la figurat. Cred ca pt tot raul din lume sunt de vina si eu, de asta cred ca necazul lor e si al nostru, ca depinde de noi, ca suntem raspunzatori…dar indiferenti, reci, si goi; si mai frumos ambalati. Si de ce raspunzatori?! Pt ca ar putea fi mana ta cea care se intinde dupa ajutor, si pt ca ti-ar placea sa primesti ajutorul de care depinzi, si poate uneori acel ajutor iti e vital. poate…si numai uneori..dar nu-i destul? sa sti ca ai trecut indiferent exact pe langa persoana care avea intr-adevar nevoie de tine, sa poata trece de ziua de azi.

Se spune ca dintre lucrurile care sunt cel mai greu de pronuntat de catre oameni, iarta-ma, ajuta-ma si multumesc, cel mai dificil pare a fi sa-l folosesti pe “ajuta-ma”. Imagineaza-ti ca oamenii aia fac acest “cel-mai-greu-lucru” zi de zi, lipsiti de demnitate(greu de imaginat,nu?!), cerand uneori ajutor exact persoanei care i-a dat la o parte cu dispret ultima data cand au facut-o, sau si-au batut joc de ei… de ei care nu au decat o mana intinsa- din naivitatea lor, tocmai in punga cu venin al sarpelui care ii sufoca zi de zi- si visul unei bucati de paine.

Intre vis si realitate

Cele mai frumoase suprize…vin pe neasteptate ) de parca o surpriza ar putea veni si altfel:) Si merita sa le astepti…si merita sa nu te astepti:) lasa-te purtat…nu de griji…nu-ti planifica urmatorul pas…lucrurile oricum decurg cum vor ele sa decurga…asa ca joaca-te, razi, fredoneaza, canta, iubeste, iarta si iarta-te…

Oricat de sec ar suna…visele sunt mai frumoase cand prind “gust de carne”. Numai ca trebuie sa fi pregatit sa le “gusti”. Sa sti ca e momentul sa le scoti din imaginatia ta, si sa le asezi langa tine. Dar cum iti dai seama cand esti pregatit pt ele? Asa cum fiecare temere poate fi zdruncinata numai infruntand-o, trebuie sa-ti invingi si teama ca realitatea “s-ar putea” sa nu fie ca-n visele tale, ca “s-ar putea” sa nu mearga totul ca pe roate. Sa fii determinat sa treci prin asta, nu sa dai bir cu fugitii,  asta nu te duce nicaieri…poate doar inapoi de unde-ai fugit. Ca doar e visul tau, si visele te cheama sa le-mplinesti.

Niciodata n-o sa fii pregatit pt implinirea viselor cu-adevarat importante… te pregatesti din mers. Te obisnuiesti cu ideea ca realitatea “s-ar putea” sa nu se suprapuna perfect peste visul tau. Si daca stai sa te gandesti… cine si-ar dori una ca asta? Ai vrea tu, oare, ca imaginatia ta sa fie mai “saraca” decat realitatea? Cum ai putea atunci lupta pt ceva mai mult decat ceea ce ti-a oferit deja viata? Asa ca las-o sa isi “faca meseria”, si sa te surprinda din cand in cand fiind mai frumoasa ca-n visele tale, dar “fa si tu partea ta”, viseaza si adu-ti visele la realitate !

Pt “buturuga mica”, pt “poteci care duc spre varf”, pt “apa rece de munte” , pt noi

          Viata ar trebui sa iti ofere certitudine. Ar trebui, dar nu o face. Singurul lucru cert prin care poti caracteriza viata este incertitudinea ei si singurul lucru previzibil care exista in oameni este imprevizibilitatea lor.

         Obisnuiam sa cred ca singurele lucruri de care am cu adevarat nevoie in viata sunt: ziua de maine, un cer de-asupra capului si o ” buturuga “..” mica ” sa sprijine cerul .            

          Vroiam certitudine si atunci cand am avut-o, in mod inconstient am creat opusul ei. Atunci cand totul era perfect, m-am speriat, gandindu-ma ca-i prea frumos sa fie adevarat si ca ceea ce urma sa se intample o sa strice magia in care traiam. Asa ca am facut un pas inainte. Singura. Am facut in asa fel incat sa fiu cu un pas inainte, pregatita pt orice ar fi putut urma. Un pas inutil care m-a coborat de pe poteca pe care megeam in prapastia incertitudinii. Nu stiu daca a depins numai de mine, sau viata are metodele ei sa strecoare indoiala in inima ta ca sa te incerce pt a te intarii. Stiu numai ca la un moment dat m-am trezit singura in prapastia in care-am ales sa sar, avand numai ziua de azi si cerul intreg sprijinindu-se pe umerii mei. Dar cand nu ai decat lucruri mari, incepi sa te simti tot mai mic si tot mai singur.

          Am ajuns sa imi doresc iar ” buturuga ” , nu ca sa mai pun o asa greutate pe ” umerii ” ei, ci ca sa ma sprijin eu de ea, si sa impartim povara cerului, in 2. Sa nu mai fiu singura mica si simpla din prapastia asta. Cred ca viata te coboara uneori mai jos decat crezi ca ai putea cobori, numai ca sa iti arate apoi ca poti urca mai sus decat ai fost. Se pare ca locul meu si al ” buturugii ” era unul langa celalalt. Stia ca am nevoie de ea, asa ca s-a rostogolit in prapastie si ma ajuta si azi, sa ies.

          O sa urcam incet, sprijinindu-ne unul pe celalalt, uneori poate rostogolindu-ne inapoi, dar o sa ajungem iar pe poteca aceea care ducea spre varf. Si ma astept ca acolo sus, ploaia sa fie mai rece, vantul mai puternic, dar o sa avem un munte urcat impreuna.Pe langa asta, cerul nu poate sta ascuns intr-un hau, trebuie urcat de-asupra muntelui, unde e locul sau.

           Odata ajunsi acolo as vrea sa pot spune ca vom prinde cerul de pe umerii nostrii, de stele, ca de pioneze, si ca ne vom bucura de certitudinea apelor reci de munte. Dar nu pot garanta asta. Ne vom bucura insa de certitudinea ca am urcat muntele impreuna. 

                 

Alanis Morissette- Everything

     

Operatie pe cord deschis…fara anestezie (ma uit prea mult la Grey’s Anatomy!)                     

 Cat de crud trebuie sa fii sa poti fii sincer? Cum altfel poti vorbii cu tine?! Dar cum ii faci pe ceilalti sa inteleaga? Cand te simti un musafir, in propria casa si stii ca el te iubeste prea mult ca sa nu-nteleaga… Cand locul tau e undeva intre ei si el, dar nu te poti gasi ca sa te pui pe tine acolo. Cand s-au terminat versurile din viata ta… cand s-a sfarsit cu poezia… Cand ajungi sa iti doresti sa vorbesti unui strain, sa il lasi sa te opereze pe cord  fara anestezie, sa-i vorbesti sincer fara sa-ti fie teama ca el va deveni mai mult decat ce este si ca nu-l vei mai putea privi in ochi… pentru ca ai putut sa-i spui unui strain ceea ce i-ai spus lui, dar ca acum ca ti-e prieten s-a cam dus sinceritatea ta. Nimeni nu e niciodata cu adevarat sincer nici fata de el nici fata de altii… i-ar rani prea de multe ori si poate prea tare cu lucruri care nu au importanta pe care le-o acorzi. Oamenii sunt numai uneori sinceri, nu mint intotdeauna, dar nimeni nu minte niciodata. Am ajuns sa cred ca noi nu avem intotdeauna, sau niciodata, nu avem tot, nu avem nimic. Noi avem uneori, poate, si sper.Avem franturi de lucruri. Dar daca fiecare lucru are importanta pe care i-o acorzi, atunci iei franturile si le acorzi importanta unui intreg. Pt ca oamenii nu au nevoie de lucruri de-a gata, ei pot sa le construiasca. Oamenii nu trebuie sa aiba lucruri intregi pt ca ei n-ar mai fi intregi. Oamenii ajung la intotdeauna punand uneori langa uneori si mult sper intre ele. Si fiind cum ar trebui sa fie (fiecare cu propriul “trebuie” ) e mai usor sa fii transparent, si e mai usor sa iti gasesti locul si sa te asezi acolo

Alanis Morissette-IRONIC

“life has a funny funny way sneaking up on you”

crazy beautiful world

crazy old man… a ramas asteptand si inca mai crede ca ea e pe drum

crazy old woman… nu vrea sa-nteleaga promisiunile nu se tin niciodata

crazy young people… le stiu mai bine pe toate

crazy beautiful world… pt ea toate-s doar..fapte

crazy old man… crazy old woman… crazy young people

beautiful world

Alanis Morissette- Head over feet

my perfect stranger(to talk about the things i can’t with my best friend), my best friend(the talk about almost everything) with benefits (to learn how to listen)

Cu inima in dinti

Cand linistea te-apasa

Si urla-n tine ganduri

Cand dau pe din-afara

Atatea randuri-randuri

Si-ngheti in calcul sec

Tot ce vroia sa spui…

Pt c-ai ales in viata,

Regulile lor, nu libertatea

Pe care-ai legat-o prea usor

In zale care dor

Si-ncorsetate-acolo

Se zbate veselia

Se zbate si iubirea

In lantul seriozitatii

In cel al interesului;

Legate la gura, avand penele smulse

Asezate deasupra focului

Ce le vrea stranse si-nchise

In cenusa formelor precise

Trezeste-te la viata

Ca mori vazand cu ochii

Cand nu te mai bucuri ca se ivesc zorii

Pt ca e imatur sa-i zambesti diminetii

Si-i arunci priviri reci, vietii.

Cu mintea-n inima si inima-n dinti

Zambeste ca ei sa vada tot ceea ce simti

alanis morissette- crazy

Cica exista multe lumi in jurul nostru, dar toate impart acelasi cer. Cum se poate atunci ca sub un cer plin de oameni numai unii vor sa zboare? Poate pt unii nebun inseamna sa vrei sa zbori, pt altii – sa nu vrei sa zbori… si cum “n-o sa supravietuim decat daca suntem putin nebuni”… fiecare e nebun in felul lui ca sa poata supravietuii

PINK-LONG WAY TO HAPPY

Pana si durerea are un sfarsit. Dar Sper ca piesa asta a ridicat cateva semne de intrebare… si multe semne de exclamatie. Unele lucruri trebuie evitate nu tratate. Care e lucrul care merita un asa sacrificiu? Intreaga ta viata insiropata in resentimente. Nu cred in cele care spun ca nu regreta… ele regreta cel mai mult, si n-au trecut peste faza de negare ca sa poata duce la bun sfarsit “tratamentul” si sa ajunga la capatul acestui lung drum…