ruga

ma-nfrupt si sorb.. sunt surd si orb..

m-apas mai tare pe pamant, m-am ratacit de tot ce-i sfant

cresc incet cand cresc adanc si repede cand cresc urcand

mi-e dor de tine Doamne, recunosc:

le stiu pe toate dar nu le cunosc

asa ca ia Tu pumnul asta de pamant

sufla iara si fa-l sfant

Publicat în:  on septembrie 18, 2008 at 5:08 am Comentarii (2)

The URI to TrackBack this entry is: http://alexandraamelia.wordpress.com/2008/09/18/138/trackback/

RSS pentru comentariile din acest post.

2 Comentarii Leave a comment.

  1. Foarte interesanta poezia.
    Dincolo de vers se aud pashi grabitzi in chilii indepartate, bate toaca, vecernie in suflet.
    Menajera? nu prea cred dar daca e asha nu vad de ce sa-ti ucizi visele,exista doar perioade in viatza cand nu sintem pe fagash, in rest ne merge bine :)
    poezia dispare din peisaj tocmai ptr ca oamenii care pot scrie frumos( categorie in care te incadrezi) inceteaza sa o faca. Viseaza si scrie, in rest nu conteaza ce faci.

  2. superb…


Leave a Comment