Pt „buturuga mica”, pt „poteci care duc spre varf”, pt „apa rece de munte” , pt noi

          Viata ar trebui sa iti ofere certitudine. Ar trebui, dar nu o face. Singurul lucru cert prin care poti caracteriza viata este incertitudinea ei si singurul lucru previzibil care exista in oameni este imprevizibilitatea lor.

         Obisnuiam sa cred ca singurele lucruri de care am cu adevarat nevoie in viata sunt: ziua de maine, un cer de-asupra capului si o buturuga „..” mica ” sa sprijine cerul🙂.            

          Vroiam certitudine si atunci cand am avut-o, in mod inconstient am creat opusul ei. Atunci cand totul era perfect, m-am speriat, gandindu-ma ca-i prea frumos sa fie adevarat si ca ceea ce urma sa se intample o sa strice magia in care traiam. Asa ca am facut un pas inainte. Singura. Am facut in asa fel incat sa fiu cu un pas inainte, pregatita pt orice ar fi putut urma. Un pas inutil care m-a coborat de pe poteca pe care megeam in prapastia incertitudinii. Nu stiu daca a depins numai de mine, sau viata are metodele ei sa strecoare indoiala in inima ta ca sa te incerce pt a te intarii. Stiu numai ca la un moment dat m-am trezit singura in prapastia in care-am ales sa sar, avand numai ziua de azi si cerul intreg sprijinindu-se pe umerii mei. Dar cand nu ai decat lucruri mari, incepi sa te simti tot mai mic si tot mai singur.

          Am ajuns sa imi doresc iar ” buturuga ” , nu ca sa mai pun o asa greutate pe ” umerii ” ei, ci ca sa ma sprijin eu de ea, si sa impartim povara cerului, in 2. Sa nu mai fiu singura mica si simpla din prapastia asta. Cred ca viata te coboara uneori mai jos decat crezi ca ai putea cobori, numai ca sa iti arate apoi ca poti urca mai sus decat ai fost. Se pare ca locul meu si al ” buturugii ” era unul langa celalalt. Stia ca am nevoie de ea, asa ca s-a rostogolit in prapastie si ma ajuta si azi, sa ies.

          O sa urcam incet, sprijinindu-ne unul pe celalalt, uneori poate rostogolindu-ne inapoi, dar o sa ajungem iar pe poteca aceea care ducea spre varf. Si ma astept ca acolo sus, ploaia sa fie mai rece, vantul mai puternic, dar o sa avem un munte urcat impreuna.Pe langa asta, cerul nu poate sta ascuns intr-un hau, trebuie urcat de-asupra muntelui, unde e locul sau.

           Odata ajunsi acolo as vrea sa pot spune ca vom prinde cerul de pe umerii nostrii, de stele, ca de pioneze, si ca ne vom bucura de certitudinea apelor reci de munte. Dar nu pot garanta asta. Ne vom bucura insa de certitudinea ca am urcat muntele impreuna. 

       horia_t.jpg     25.jpg      retezat-poze-peisaje-imagini-din-muntii-retezat-p1040419.jpg

Published in: on Februarie 19, 2008 at 11:34 pm  Lasă un comentariu  

The URI to TrackBack this entry is: https://alexandraamelia.wordpress.com/2008/02/19/pt-buturuga-mica-pt-poteci-care-duc-spre-varf-pt-apa-rece-de-munte/trackback/

RSS feed for comments on this post.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: